Data ultimei actualizări 13 octombrie 2025
Data ultimei actualizări 13 octombrie 2025
Contactați-ne dacă aveți orice întrebări cu privire la prezenta Declarație de confidențialitate sau, în general, întrebări cu privire la Datele dvs. cu caracter personal. Informațiile dvs. vor fi utilizate pentru a furniza Serviciile și în conformitate cu prezenta Declarație de confidențialitate și cu Acordul de utilizare PayPal relevant.
PayPal (Europe) S.a.r.l. et Cie, S.C.A. („noi”, „al nostru”, „nouă”, „PayPal”) pune la dispoziție această Declarație de confidențialitate pentru a descrie utilizarea de către noi a Datelor dvs. cu caracter personal atunci când utilizați contul PayPal, contul Xoom, când vizitați site-urile noastre web, solicitați sau utilizați serviciile noastre (denumite colectiv „Serviciile”). Această Declarație de confidențialitate nu se aplică Altor servicii, cum ar fi Hyperwallet. Vă încurajăm să citiți această Declarație de confidențialitate și să o folosiți pentru a vă ajuta să luați decizii în cunoștință de cauză.
Anumiți termeni scriși cu majuscule, care nu sunt definiți în alt mod în Declarație, sunt explicați în secțiunea „Definiții” de mai jos.
În Spațiul Economic European (SEE), PayPal (Europe) S.a.r.l. et Cie, S.C.A. acționează în calitate de operator de date în ceea ce privește Datele cu caracter personal colectate și prelucrate în legătură cu Datele cu caracter personal obținute atunci când vizitați site-ul nostru web, în timpul procesului de înregistrare și de solicitare și pe parcursul utilizării continue de către dvs. a serviciilor.
Unii dintre terții cărora le comunicăm Date cu caracter personal sunt operatori de date independenți. Aceasta înseamnă că nu noi suntem cei care decidem în ce mod vor fi prelucrate datele pe care le comunicăm. Printre exemple se numără autoritățile, birourile de credit, achizitorii și alte instituții financiare. Atunci când datele dvs. sunt comunicate unor operatori de date independenți, se vor aplica politicile acestora privind datele. Vă încurajăm să citiți politicile de confidențialitate ale acestor operatori și să aflați care sunt drepturile dvs. la protecția vieții private înainte de a interacționa cu aceștia.
Pentru mai multe informații despre modul în care protejăm Datele dvs. cu caracter personal atunci când acestea sunt transferate în afara SEE, a Regatului Unit și a Elveției, consultați secțiunea 8, („Transferuri internaționale de Date cu caracter personal”)
Pentru majoritatea Serviciilor noastre, acționăm în calitate de „operator de date”, însă există unele produse și caracteristici pentru care PayPal poate acționa și ca „persoană împuternicită de operator” atunci când furnizează servicii Partenerilor și Comercianților noștri. „Operatorul de date” (fiecare definit în legile aplicabile privind protecția datelor) este entitatea care deține controlul asupra scopurilor și mijloacelor prin care se efectuează prelucrarea datelor. „Persoana împuternicită de operator” (fiecare definită în legile aplicabile privind protecția datelor) este entitatea care prelucrează informațiile cu caracter personal pentru operatorul de date, în scopurile specifice ale operatorului de date și după cum este permis în conformitate cu legile aplicabile privind protecția datelor.
Serviciile noastre pot fi accesate de persoane fizice care nu dețin un cont PayPal sau Xoom. Vom colecta Date cu caracter personal de la dvs., chiar dacă nu dețineți un cont, atunci când utilizați Serviciile noastre, de exemplu, atunci când utilizați funcția noastră de Plată fără cont PayPal, Servicii de plată fără marcă (de exemplu, Braintree), Grupuri PayPal, un profil Fastlane sau atunci când primiți o plată prin intermediul Serviciilor noastre de la deținători de conturi (în calitate de „Beneficiar”). Dacă utilizați Plată fără cont PayPal, este posibil să asociem informațiile tranzacției dvs. cu contul dvs. PayPal, dacă aveți unul în momentul în care utilizați Serviciul fără a vă conecta sau dacă creați un cont PayPal ulterior. Folosim termenul „Utilizator” pentru a ne referi la deținătorii de conturi și persoanele care nu dețin un cont. Dacă nu sunteți deținător al unui cont, Datele dvs. cu caracter personal vor fi utilizate pentru a furniza Serviciile și în conformitate cu prezenta Declarație de confidențialitate și cuAcordul de utilizare PayPal relevant.
Cu un profil Fastlane, persoanele fizice își pot stoca metodele de plată și alte date cu caracter personal cu PayPal, astfel încât să poată finaliza mai rapid procesul de finalizare a plății, să creeze un magazin sau un cont de loialitate sau să faciliteze alte tranzacții la Partenerii și Comercianții participanți cu cardul de plată, informații de contact, date de expediere sau alte date pe care le salvează în profilul lor Fastlane, după cum sunt relevante pentru interacțiunea specifică sau pentru Partenerul sau Comerciantul participant specific, totul fără a fi nevoie să introducă manual detaliile metodei de plată și alte date cu caracter personal de fiecare dată când finalizează plata („Fastlane”).
Atunci când creați un profil Fastlane, PayPal va stoca Datele dvs. cu caracter personal, inclusiv numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, informațiile despre adresă, informațiile de facturare, detaliile metodei de plată și alte date care vor fi relevante pentru anumite interacțiuni cu Partenerii sau Comercianții și va completa în prealabil aceste informații în fluxurile de finalizare a plății sau în alte funcții interactive ale Partenerilor și Comercianților participanți, astfel încât să vă puteți bucura de interacțiuni mai rapide cu Partenerii și Comercianții, prin faptul că nu va fi nevoie să introduceți manual informații de plată sau altfel de informații. De asemenea, vom colecta date despre tranzacții și alte date ale Partenerilor sau Comercianților legate de achizițiile dvs. și de alte interacțiuni cu Partenerii sau Comercianții atunci când utilizați Fastlane. Dacă aveți un profil Fastlane, este posibil să vă recunoaștem ca utilizator Fastlane atunci când faceți cumpărături pe site-urile Partenerilor și Comercianților participanți și vă putem solicita să vă implicați în interacțiuni cu Partenerii sau Comercianții participanți, cum ar fi înregistrarea la un magazin sau crearea unui cont de loialitate folosind informațiile dvs. Dacă alegeți să interacționați cu Partenerii sau Comercianții participanți prin intermediul Fastlane, sunteți de acord să permiteți PayPal să dezvăluie informațiile dvs. de profil Fastlane Partenerilor și Comercianților participanți și furnizorilor lor de servicii și să vă faciliteze experiența cu tranzacțiile și de cumpărături pe site-urile Partenerilor și Comercianților participanți.
Atunci când faceți cumpărături pe site-urile Partenerilor și Comercianților, Partenerul și Comerciantul pot dezvălui Date cu caracter personal către PayPal, pe care le vom utiliza în conformitate cu această Declarație de confidențialitate și cu Acordul de utilizare PayPal relevant.
Colectăm următoarele categorii de informații despre dvs. pentru a furniza Serviciile noastre, pentru a îmbunătăți continuu experiența dvs. de utilizare și pentru a gestiona și a îmbunătăți activitățile noastre. Tipurile de Date cu caracter personal pe care le colectăm despre dvs. sunt descrise mai jos.
Categorii de Date cu caracter personal colectate de la dvs., inclusiv din interacțiunile dvs. cu noi și din utilizarea Serviciilor de către dvs.:
Informații de înregistrare și de contact. În funcție de Serviciile pe care le alegeți, vom colecta numele dvs., adresa dvs. poștală, adresa dvs. de e-mail, venitul dvs., numărul dvs. de telefon, codul dvs. de identificare fiscală, informații referitoare la plățile dvs., informații despre profesia dvs., locul dvs. de muncă sau afacerea dvs. și alte informații necesare pentru crearea unui cont sau a unui profil și utilizarea Serviciilor noastre.
Informații de identificare și pentru semnătură. În funcție de Serviciile pe care le alegeți, vom colecta informații pentru a verifica numele dvs., adresa dvs., adresa dvs. de e-mail, numărul dvs. de telefon, datele dvs. de identificare emise de autorități, vârsta dvs. și datele dvs. biometrice, precum și pentru a crea și a emite semnătura dvs. electronică.
Informații privind plățile. Informații precum suma pe care o trimiteți sau o solicitați, instrumentul dvs. de plată, cardul dvs. sau contul dvs. financiar sau de finanțare utilizat în legătură cu Serviciile, inclusiv numele emitentului, tipul cardului, codul țării, numărul contului de plată, numărul CVV, numele de utilizator și informațiile IBAN.
Informații despre contactele dvs. importate. Dacă alegeți să importați listele dvs. de contacte, vom colecta Informațiile pe care le introduceți sau le importați despre persoanele dvs. de contact, cum ar fi numele, adresa, numărul de telefon, imaginile, adresa de e-mail sau numele de utilizator asociate contactelor pe care le importați sau le introduceți manual.
Informații din Profilul contului dvs. PayPal. Informații pe care alegeți să le introduceți, precum numele dvs. de utilizator, adresa dvs. de e-mail, numărul dvs. de telefon mobil, fotografia dvs. de profil, limba preferată de dvs. sau descrierea personală, care pot include Date cu caracter personal sensibile care dezvăluie convingerile religioase, opiniile politice sau filosofice, handicapul, orientarea sexuală, precum și datele biometrice. Puteți seta profilul ca fiind „Privat” în orice moment.
Informații pe care le furnizați atunci când ne contactați. Informațiile pe care le dezvăluiți când răspundeți la sondaje sau contactați echipele noastre de asistență clienți, precum Serviciile pe care le-ați utilizat, conversațiile înregistrate, conversațiile prin chat cu noi, corespondența prin e-mail cu noi, starea contului sau a profilului, istoricul de rambursare, identificarea vocală. Acestea pot include informații despre alte persoane, dacă alegeți să ni le comunicați.
Informații despre dispozitiv. Informații care pot fi colectate automat de pe orice dispozitiv utilizat pentru a accesa Site-ul sau Serviciile. Aceste informații pot include, dar nu sunt limitate la, tipul dispozitivului dvs., conexiunile sale la rețea, numele dispozitivului dvs. și adresa IP, informații despre browserul web al dispozitivului dvs. și conexiunea la internet pe care le utilizați pentru a accesa Site-ul sau Serviciile, Informații despre geolocalizare, informații despre aplicațiile descărcate pe dispozitivul dvs. și date biometrice.
Date deduse. Putem deduce date din tranzacțiile dvs. și din datele dvs. cu caracter personal atunci când utilizați Serviciile. Facem acest lucru, de exemplu, pentru a menține contul și profilul dvs. în siguranță și pentru a proteja utilizarea Serviciilor de către dvs. împotriva fraudelor. Putem deduce date care reflectă modelele dvs. de comportament și preferințele personale, obiceiurile dvs. de navigare și de cumpărare, precum și solvabilitatea dvs.
Categorii de Date cu caracter personal colectate de la terți, inclusiv de la furnizori de verificare a identității, brokeri de date, furnizori care ne ajută să detectăm fraudele, banca dvs., Partenerii sau Comercianții sau platformele terțe cu care interacționați atunci când utilizați Serviciile noastre:
Informații din conturile dvs. terțe conectate. Dacă alegeți să conectați un cont nefinanciar sau financiar, cum ar fi contul de e-mail personal, conturi din rețelele de socializare sau conturi bancare sau de credit, vom colecta informații în conformitate cu scopul comunicat în care contul a fost asociat. De exemplu, dacă alegeți să participați la Open Banking, vom colecta acreditările contului, soldurile contului, tranzacțiile contului și informații despre situația dvs. financiară din conturile dvs. asociate. Puteți alege să nu mai utilizați această funcție și să anulați asocierea conturilor conectate în orice moment.
Informații de la agenții de raportare cu privire la credite. Dacă legea permite acest lucru, colectăm informații legate de credit, cum ar fi datoria restantă și istorică, istoricul de rambursare, aprobările creditelor anterioare, raportul de muncă actual și relația cu alte instituții financiare în cadrul utilizării Serviciilor noastre de către dvs.
Informații despre tranzacție. Informații despre detaliile comenzii și achizițiile dvs., cum ar fi descrierea articolului, cantitatea, prețul, moneda, adresa de expediere, informații despre coșul de cumpărături online, informații despre vânzător și cumpărător și informații privind plățile. Acestea includ informații din tranzacțiile dvs. în care utilizați Serviciile noastre fără a deține un cont PayPal (de exemplu, Finalizarea plății ca vizitator).
Informații privind cerințele legale. În conformitate cu legislația aplicabilă (de exemplu, legile privind combaterea spălării banilor), care pot include informații din listele de sancțiuni externe, cum ar fi numele, data nașterii, locul nașterii, ocupația și motivul pentru care persoana este pe lista în cauză.
Aplicații terțe. Informații de la alte entități, obținute din utilizarea de către dvs. a unor aplicații terțe, de exemplu, Apple App Store, Google Play Store sau site-uri de socializare, cum ar fi numele, ID-ul dvs. din rețeaua de socializare, informații despre localizare, adresa dvs. de e-mail, ID-ul dispozitivului dvs., ID-ul browserului dvs. și fotografia dvs. de profil. Utilizarea de către dvs. a aplicațiilor terțe se supune declarației de confidențialitate și condițiilor de utilizare ale aplicațiilor respective.
Categorii de Date cu caracter personal colectate automat despre dvs., inclusiv prin accesul dvs. la site-ul nostru web sau la aplicația noastră mobilă, din module cookie și tehnologii de urmărire similare și de pe dispozitivele dvs:
Date tehnice privind utilizarea. Informații despre ora de răspuns pentru paginile web, erorile de descărcare și data și ora la care ați utilizat serviciul, cum ar fi adresa dvs. IP, statistici privind modul în care paginile sunt încărcate sau vizualizate, site-urile web pe care le-ați vizitat înainte de a accesa Site-urile și alte informații privind utilizarea și navigarea colectate prin intermediul Modulelor cookie („Date tehnice privind utilizarea”).
Informații de pe dispozitivul dvs. Informații despre setările dvs. de limbă, adresa IP, ID-ul browserului, ID-ul dispozitivului, preferințele privind modulele cookie, fusul orar, sistemul de operare, platforma, rezoluția ecranului și informații similare despre setările dispozitivului dvs. și datele colectate din modulele cookie sau alte tehnologii de urmărire,
Informații despre localizare. Informații provenite din geolocalizarea bazată pe IP, cum ar fi latitudinea și longitudinea și informațiile din sistemul de poziționare globală (GPS) atunci când ne acordați permisiunea prin setările dispozitivului dvs.
Date deduse. Date deduse cu scopul de a crea un profil al dvs. care poate reflecta modele de comportament și preferințe personale, cum ar fi sexul, venitul, obiceiurile de navigare și de cumpărare, precum și solvabilitatea.
Putem prelucra Datele dvs. cu caracter personal din diferite motive care sunt permise în conformitate cu legile privind protecția datelor aplicabile în Uniunea Europeană (UE), Regatul Unit (UK) și Elveția și în conformitate cu temeiurile legale de mai jos:
Colectăm următoarele Date cu caracter personal pe care le considerăm necesare pentru a ne îndeplini obligațiile precontractuale și contractuale față de dvs. și în lipsa cărora nu veți putea utiliza Serviciile.
Categoriile necesare de Date cu caracter personal includ:
Aceste activități includ:
Avem interesul legitim de a ne asigura că PayPal rămâne un serviciu financiar sigur și de a continua să oferim servicii inovatoare și de interes pentru dvs. Procedăm astfel în cazul în care dreptul dvs. ca datele dvs. să nu fie prelucrate în acest scop nu prevalează asupra intereselor noastre legitime.
Aceste activități includ:
Noi avem obligația legală de a efectua anumite activități de prelucrare în temeiul legilor UE și ale statelor membre. Procedăm astfel atunci când este necesar pentru a respecta legislația aplicabilă.
Aceste activități includ:
Ne bazăm pe consimțământul dvs. explicit și voluntarpentru procesarea datelor dvs. cu caracter personal în vederea utilizării anumitor funcții care, deși este posibil să nu fie necesare pentru utilizarea Serviciilor, v-ar putea interesa, precum sincronizarea listei de contacte cu contul dvs., furnizarea datelor biometrice, publicitate personalizată sau conectarea la o platformă terță. Vă puteți răzgândi cu privire la utilizarea acestor funcții oricând, folosind setările contului. Țineți cont că retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea oricăror procesări efectuate de noi anterior retragerii consimțământului. Consultați Secțiunea 10 („Drepturile dvs. privind protecția datelor”) pentru informații privind dreptul dvs. de retragere a consimțământului.
Vom comunica Datele dvs. cu caracter personal terților în cazul în care există temeiuri legale pentru a face acest lucru.
Acestea includ comunicările Datelor:
Păstrăm Datele cu caracter personal atât timp cât este necesar sau permis în contextul scopului în care au fost colectate și în conformitate cu legislația aplicabilă.
Criteriile utilizate pentru a stabili perioada de păstrare a datelor sunt următoarele:
Activitatea noastră se desfășoară în multe țări și noi (sau furnizorii noștri de servicii) putem transfera datele dvs. și le putem prelucra în afara țării în care locuiți. Folosim furnizori de servicii terți pentru a prelucra și stoca informațiile dvs. în Statele Unite ale Americii și în alte țări. Aceste țări nu asigură întotdeauna un nivel echivalent de protecție a confidențialității. Am luat măsuri specifice, în conformitate cu legile privind protecția datelor din UE și Regatul Unit, pentru a proteja Datele dvs. cu caracter personal. În special, în cazul transferului Datelor dvs. cu caracter personal în cadrul PayPal și al Altor Servicii, ne bazăm pe Regulile corporative obligatorii, aprobate de Autoritățile de supraveghere competente disponibile ( aici). Alte transferuri se bazează pe clauze contractuale standard, aprobate de Comisia Europeană, pentru a asigura că informațiile dvs. beneficiază de un standard ridicat de protecție și că drepturile dvs. la confidențialitate sunt respectate.
Atunci când interacționați cu Serviciile noastre, când deschideți un e-mail pe care vi-l trimitem sau când vizitați un site terț pentru care furnizăm Servicii, noi și partenerii noștri utilizăm module cookie și alte tehnologii de urmărire, cum ar fi etichete pixel, semnalizatoare web și widgeturi (denumite colectiv „Module cookie”), pentru a vă recunoaște în calitate de Utilizator, pentru a personaliza experiența dvs. online și conținutul online, inclusiv pentru a vă prezenta reclame pe bază de interese, pentru a efectua analize, pentru a reduce riscurile și a preveni fraudele potențiale și pentru a promova încrederea și siguranța în cadrul Site-urilor și Serviciilor noastre. Anumite aspecte și funcții ale Serviciilor și Site-urilor noastre sunt disponibile numai prin utilizarea Modulelor cookie, astfel încât, dacă refuzați anumite Modulele cookie, utilizarea Site-urilor și Serviciilor de către dvs. poate fi limitată sau imposibilă.
Folosim Module cookie pentru a colecta informații despre dispozitivul dvs., informații despre activitatea pe internet și date deduse, așa cum este descris mai sus.
Modulele cookie ne ajută:
„Nu monitoriza” (Do Not Track – DNT) este o setare opțională a browserului care vă permite să vă exprimați preferințele cu privire la urmărirea efectuată de către agenți de publicitate și alți terți. În acest moment, Site-urile noastre nu sunt concepute să răspundă la semnalele DNT sau la mecanisme similare transmise de browsere.
Consultați Declarația noastră privind modulele cookie și tehnologiile de urmărire pentru a afla mai multe despre modul în care utilizăm Modulele cookie.
Conform legislației aplicabile privind protecția datelor, aveți anumite drepturi de a controla colectarea și utilizarea de către noi a Datelor dvs. cu caracter personal. Drepturile dvs. includ:
Accesarea, rectificarea, ștergerea, opoziția, portabilitatea și restricționarea Datelor dvs. cu caracter personal
Dreptul dvs. de a vă opune procesului decizional și profilării automatizate
Consimțământul
|
Dreptul de a vă opune marketingului direct
Dreptul de a vă opune prelucrării în interese legitime
|
Cum vă exercitați drepturile și cum puteți contacta PayPal sau autoritatea de protecție a datelor?
„Procesul decizional automatizat” este procesul de luare a deciziilor prin mijloace complet automatizate, fără intervenție umană. În unele cazuri, aceste decizii pot avea un efect juridic sau un efect similar semnificativ asupra dvs. în calitate de persoană fizică. „Profilarea” este analiza personalității, comportamentului, intereselor și obiceiurilor unei persoane cu scopul de a face predicții sau de a lua decizii cu privire la aceasta. În cazul în care suntem autorizați de legislația UE sau a unui stat membru sau dacă este necesar pentru încheierea sau executarea unui contract, putem, în unele cazuri, să folosim procesul decizional automatizat sau profilarea automatizată în scopul luării deciziilor. Un exemplu de situație în care utilizăm procesul decizional automatizat este evaluarea solvabilității dvs. pentru a determina eligibilitatea dvs. pentru anumite produse de credit.
Considerăm că, prin luarea automatizată a deciziilor de acest fel, PayPal își îmbunătățește obiectivitatea și transparența atunci când decide ce servicii să vă ofere. Aplicăm mai multe mecanisme de securitate pentru a asigura că deciziile sunt adecvate. Aceste mecanisme includ revizuiri permanente ale modelelor noastre decizionale și eșantionări aleatorii în cazuri individuale. Puteți oricând să solicitați un proces decizional manual, să vă exprimați opinia sau să contestați procesul decizional bazat exclusiv pe prelucrare automatizată, inclusiv profilarea, dacă o astfel de decizie ar produce efecte juridice sau v-ar afecta semnificativ în alt mod. Puteți afla mai multe despre modul în care vă puteți opune acestor decizii în secțiunea 10 („Drepturile dvs. privind protecția datelor”).
Contactați Responsabilul nostru cu protecția datelor (DPO) online dacă aveți nevoie de mai multe informații despre utilizarea de către noi a procesului decizional sau a profilării automatizate.
Dacă ați solicitat sau utilizați Serviciile noastre de creditare, este posibil, în vederea procesării solicitării dvs., să furnizăm Datele dvs. cu caracter personal agențiilor de informații privind creditele (CRA), care ne vor oferi informații despre dvs., cum ar fi istoricul dvs. financiar. Facem acest lucru pentru a evalua solvabilitatea și adecvarea produsului, pentru a vă verifica identitatea, pentru a urmări și a recupera datoriile și pentru a preveni activitatea infracțională.
Temeiurile juridice ale acestor transmisii sunt prevăzute la articolul 6 alineatul (1) litera b) (contractul) și la articolul 6 alineatul (1) litera f) (interesul legitim) din Regulamentul general al UE privind protecția datelor („RGPD UE”).
De asemenea, vom continua să schimbăm permanent cu CRA informații despre dvs., inclusiv despre conturile dvs. achitate și orice datorii nerambursate integral la timp. Aceste informații pot fi furnizate de CRA altor organizații pentru a efectua verificări similare și pentru a urmări unde vă aflați și a recupera sumele pe care le datorați.
Datele dvs. vor fi, de asemenea, asociate cu datele oricăror solicitanți comuni sau ale altor asociați financiari.
Cum puteți afla mai multe informații?
Contactați Responsabilul nostru cu protecția datelor (DPO) online pentru detalii despre CRA pe care le-am utilizat pentru o căutare specifică.
Lista CRA utilizate în Regatul Unit și în SEE este disponibilă aici, incluzând identitățile CRA utilizate în fiecare țară relevantă și un link către declarația de confidențialitate a acestora, din care puteți afla modurile în care utilizează și comunică Datele cu caracter personal, inclusiv cât timp vor păstra Datele cu caracter personal. Puteți contacta direct agențiile de informații privind creditele care operează în țara în care locuiți dacă aveți întrebări despre serviciile lor, scorul dvs. de credit sau informațiile pe care le-au stocat despre dvs. sau dacă doriți să vă exercitați drepturile persoanei vizate față de acestea.
Menținem măsuri de securitate tehnice, fizice și administrative concepute să ofere o protecție rezonabilă pentru Datele dvs. cu caracter personal, împotriva pierderii sau utilizării abuzive a Datelor, accesului neautorizat la acestea și dezvăluirii sau modificării neautorizate a acestora. Măsurile de securitate includ sisteme de firewall, criptarea datelor, controale ale accesului fizic în centrele de date și controale ale autorizațiilor de accesare a informațiilor. Deși ne angajăm să securizăm sistemele și Serviciile noastre, dvs. răspundeți pentru securizarea și păstrarea confidențialității parolei (parolelor) dvs. și informațiilor de înregistrare ale contului/profilului, precum și pentru asigurarea faptului că Datele cu caracter personal pe care le deținem despre dvs. sunt corecte și actuale. Nu răspundem pentru protejarea oricăror Date cu caracter personal pe care le partajăm cu un terț în baza unei conexiuni a contului autorizată de dvs.
Nu colectăm în cunoștință de cauză informații, inclusiv Date cu caracter personal, de la copii cu vârsta sub 16 ani sau alte persoane care nu sunt capabile din punct de vedere juridic să utilizeze Site-urile și Serviciile noastre. În cazul în care obținem informații concrete că am colectat Date cu caracter personal de la o persoană care nu are permisiunea să utilizeze Serviciile noastre, vom șterge imediat aceste date, cu excepția cazului în care legea ne impune să le păstrăm.
Contactați-ne în cazul în care credeți că am colectat din greșeală sau involuntar informații de la o persoană care nu are permisiunea să utilizeze Serviciile noastre.
Putem revizui periodic prezenta Declarație de confidențialitate pentru a reflecta modificări ale activității noastre, ale Serviciilor noastre sau ale legislației aplicabile. În cazul în care versiunea revizuită necesită o notificare în conformitate cu legea aplicabilă, vă vom notifica cu 30 de zile în prealabil prin postarea unei notificări privind modificarea pe pagina „Actualizări ale politicii” sau „Declarație de confidențialitate” a site-ului nostru web; în caz contrar, Declarația de confidențialitate revizuită va intra în vigoare de la data intrării în vigoare publicată. Dacă sunteți un utilizator nou sau primiți această Declarație de confidențialitate pentru prima dată și există o modificare viitoare descrisă pe pagina „Actualizări ale politicii” sau a Declarației de confidențialitate în momentul în care primiți această Declarație de confidențialitate, o astfel de modificare viitoare vi se va aplica la data intrării în vigoare indicată.
În general, legile din Luxemburg conform cărora PayPal gestionează datele utilizatorilor (privind protecția datelor și secretul bancar) impun un grad mai ridicat de transparență decât majoritatea legilor din UE. De aceea, spre deosebire de marea majoritate a furnizorilor de servicii prin internet sau servicii financiare din UE, PayPal a inclus în prezenta Declarație de confidențialitate o listă cu furnizorii de servicii terți și partenerii de afaceri cărora le putem dezvălui datele dvs., împreună cu scopul dezvăluirii și tipul informațiilor dezvăluite. Veți găsi un link către lista cu acești terți aici. Prin acceptarea prezentei Declarații de confidențialitate și păstrarea unui cont PayPal, sunteți de acord în mod expres cu transferul datelor dvs. către acești terți, în scopurile enumerate.
PayPal poate actualiza în prima zi lucrătoare a fiecărui trimestru (ianuarie, aprilie, iulie și octombrie) lista terților menționată mai sus. PayPal va începe transferul oricăror date către orice entități noi sau pentru scopurile noi sau tipurile noi de date indicate în fiecare actualizare numai după 30 de zile de la data publicării listei prin intermediul prezentei Declarații de confidențialitate. Trebuie să consultați lista în fiecare trimestru pe site-ul web PayPal, la datele indicate mai sus. Dacă, în termen de 30 de zile după publicarea listei actualizate a terților, nu formulați obiecții față de noile divulgări ale datelor, considerăm că ați acceptat modificările aduse listei și prezentei Declarații de confidențialitate. Dacă nu sunteți de acord cu modificările, vă puteți închide contul și înceta să mai utilizați serviciile noastre.
Pentru a oferi Serviciile PayPal, anumite informații pe care le colectăm (așa cum se prevede în prezenta Declarație de confidențialitate) pot fi transferate către alte companii afiliate PayPal sau către alte entități, inclusiv cele menționate în prezenta secțiune, care acționează în calitate de furnizori de plăți, procesori de plăți sau deținători de conturi (sau în alte calități asemănătoare). Sunteți de acord că, în conformitate cu legislația locală a acestora, astfel de entități pot fi supuse legilor, reglementărilor, solicitărilor, investigațiilor sau ordinelor prin care se poate solicita dezvăluirea de informații către autoritățile relevante din țara respectivă. Prin utilizarea Serviciilor PayPal de către dvs., sunteți de acord ca noi să transferăm astfel de informații pentru a vă furniza Serviciile PayPal.
În mod expres, sunteți de acord și dispuneți ca PayPal să utilizeze informațiile dvs. în toate și oricare dintre următoarele moduri:
a. să dezvăluie informațiile necesare către poliție și alte agenții de aplicare a legii, forțe de securitate, organe guvernamentale, interguvernamentale sau supranaționale competente, agenții, departamente, autorități de reglementare, autorități de autoreglementare sau organizații competente (inclusiv, fără limitare, Agențiile menționate în secțiunea „Agenții” din Lista furnizorilor terți de aici) și alți terți, inclusiv companiile din Grupul PayPal, (i) cărora avem obligația și permisiunea să ne supunem în conformitate cu legislația, inclusiv, fără limitare, legea din Luxemburg din 24 iulie 2015 privind Foreign Account Tax Compliance Act (Legea SUA privind conformitatea fiscală aplicabilă conturilor din străinătate) („Legea FATCA”) și legea din Luxemburg din 18 decembrie 2015 privind standardul comun de raportare al OCDE („Legea CRS”), (ii) avem motive să credem că este adecvat să cooperăm în cadrul investigațiilor privind frauda sau alte activități ilegale sau activități ilegale potențiale sau (iii) pentru a efectua investigații ale încălcărilor Acordului nostru de utilizare (inclusiv, dar fără a se limita la, sursa de finanțare sau furnizorul cardului de credit sau de debit).
În cazul în care faceți obiectul Legii FATCA sau Legii CRS, suntem obligați să vă notificăm în legătură cu informațiile care vă privesc și pe care le putem transfera diverselor autorități. Citiți mai multe despre obligațiile PayPal în temeiul Legii FATCA și Legii CRS și despre modul în care acestea pot avea impact asupra dvs. și rețineți care sunt informațiile pe care le putem dezvălui în consecință.
Noi și alte organizații, inclusiv părțile care acceptă PayPal, putem partaja, accesa și utiliza (inclusiv din alte țări) informațiile necesare (inclusiv, fără limitare, informațiile înregistrate de agențiile de prevenire a fraudelor) pentru a ne ajuta pe noi și pe acestea să evaluăm și să gestionăm riscul (inclusiv, fără limitare, să prevenim fraudele, spălarea banilor și finanțarea terorismului). Contactați-ne dacă doriți să primiți detalii suplimentare despre agențiile relevante de prevenire a fraudelor. Pentru mai multe informații despre aceste Agenții, agențiile de prevenire a fraudelor și alți terți, faceți clicaici.
b. să dezvăluie Informațiile contului către deținătorii drepturilor de proprietate intelectuală dacă, în temeiul legislației naționale aplicabile sau al legislației aplicabile a unui stat membru al UE, aceștia au formulat o revendicare împotriva PayPal privind o dezvăluire de informații în afara unei proceduri în instanță, în urma unei încălcări a drepturilor acestora de proprietate intelectuală pentru care au fost utilizate Serviciile PayPal (de exemplu, fără limitare, secțiunea 19, paragraful 2, sub-secțiunea 3 din Legea germană privind mărcile comerciale sau secțiunea 101, paragraful 2, sub-secțiunea 3 din Legea germană privind drepturile de autor);
c. să dezvăluie informațiile necesare ca răspuns la solicitările asociațiilor cardurilor de credit sau în cadrul unei proceduri judiciare civile sau penale;
d. să dezvăluie numele dvs. și linkul PayPal în registrul de utilizatori PayPal. Detaliile dvs. vor fi confirmate altor utilizatori PayPal ca răspuns la căutarea efectuată de un utilizator care utilizează numele dvs., adresa dvs. de e-mail sau numărul dvs. de telefon sau o parte din aceste detalii. Astfel, ne asigurăm că persoanele efectuează plățile către utilizatorul corect. Această opțiune poate fi dezactivată în setările profilului PayPal;
e. în cazul în care dvs., în calitate de Partener și Comerciant, utilizați un terț pentru a accesa sau integra PayPal, îi putem dezvălui unui astfel de terț informațiile necesare în scopul facilitării și menținerii unui astfel de acord (inclusiv, fără limitare, starea integrării PayPal de către dvs., dacă aveți un cont PayPal activ și dacă lucrați deja cu un alt partener de integrare PayPal);
f. să dezvăluie informațiile necesare către procesori de plăți, auditori, furnizori de servicii de asistență clienți, agenții de informații privind creditele și agenții de prevenire a fraudelor, furnizori de produse financiare, parteneri comerciali, companii de marketing și de relații cu publicul, furnizori de servicii operaționale, companii din cadrul grupului, agenții, piețe și alți terți enumerațiaici. Scopul acestei dezvăluiri este de a ne permite să vă furnizăm Serviciile PayPal. De asemenea, în lista terților, am prezentat, sub fiecare „Categorie”, exemple neexclusive de terți reali (care pot include cesionarii sau succesorii acestora) către care dezvăluim în prezent Informațiile contului dvs. sau către care putem intenționa să dezvăluim Informațiile contului dvs., împreună cu motivul pentru care facem acest lucru și informațiile concrete pe care le dezvăluim (cu excepția cazului în care se declară în mod explicit, acești terți sunt limitați prin lege sau prin contract să nu utilizeze informațiile în alte scopuri secundare în afara scopurilor pentru care au fost partajate informațiile);
g. să dezvăluie informațiile necesare agentului sau reprezentantului dvs. legal (precum deținătorul unei împuterniciri acordate de dvs. sau un tutore desemnat pentru dvs.);
h. să dezvăluie date statistice agregate partenerilor noștri de afaceri sau în scopuri de relații publice. De exemplu, putem dezvălui faptul că un anumit procentaj din utilizatorii noștri locuiesc în Manchester. Însă aceste informații agregate nu sunt corelate cu Date cu caracter personal;
i. să comunice terților neafiliați (enumerați aici) Informațiile contului care sunt necesare acestora pentru a le utiliza în următoarele scopuri:
Contactați Responsabilul nostru cu protecția datelor (DPO) online sau offline la adresa PayPal (Europe) S.à.r.l. et Cie, S.C.A., 22-24 Boulevard Royal, L-2449 Luxemburg.
Dacă sunteți rezident al Regatului Unit, contactați reprezentantul nostru la Bird & Bird GDPR Representative UK, 12 New Fetter Lane, Holburn, Londra EC4A 1JP.