Micropayment Pricing Agreement

>> Vizualizați toate acordurile juridice

Acord de tarifare a microplăților

Ultima actualizare: 5 octombrie 2010

 

  1. Acest Acord de tarifare a microplăților este un contract încheiat între dvs. și PayPal (Europe) S. à r.l. & Cie, S.C.A. („PayPal”), care completează Acordul de utilizare PayPal și reglementează în mod specific utilizarea de către dvs. a Tarifării microplăților (așa cum se definește în Clauza 3 de mai jos). Sunteți de acord că, prin utilizarea Tarifării microplăților, acceptați acest Acord de tarifare a microplăților și vă recomandăm să salvați și să stocați sau să imprimați o copie a acestuia. Dacă nu doriți să acceptați acest Acord de tarifare a microplăților, puteți utiliza în continuare Serviciile PayPal, dar vi se va percepe comisionul de tranzacție standard prevăzut în Acordul de utilizare, în loc de Tarifarea microplăților.
  2. Termenii cu majuscule care nu sunt definiți în prezentul Acord de tarifare a microplăților vor avea semnificația prevăzută în Acordul de utilizare PayPal.
  3. Tarifarea microplăților este o structură specială de tarifare pentru microplăți. Această structură de tarifare vă va fi explicată atunci când vă veți înscrie la Tarifarea microplăților și este detaliată și în Acordul de utilizare.
  4. Tarifarea microplăților se va aplica tuturor plăților primite în Contul PayPal, deci este responsabilitatea dvs. exclusivă de a determina dacă această structură de tarifare este potrivită pentru tipul și valoarea plăților primite în Contul PayPal.
  5. PayPal va stabili, la discreția sa exclusivă, dacă sunteți eligibil pentru Tarifarea microplăților, criteriile de eligibilitate includ, dar nu sunt limitate la tipul de bunuri pe care le vindeți, prețul de vânzare al acestor bunuri și statutul Contului dvs. de afaceri PayPal.

    Doar deținătorii de conturi PayPal eligibili vor putea să se înscrie la Tarifarea microplăților.
  6. Dacă vă înscrieți la Tarifarea microplăților, sunteți de acord în mod expres că, în cazul în care cumpărătorul trimite o revendicare la PayPal și solicită rambursarea plății efectuate, indiferent de motivul acesteia, veți fi în totalitate și exclusiv responsabil pentru rambursare și PayPal poate, fără nicio obligație de a investiga motivele unei astfel de solicitări de rambursare și fără a fi obligată să respecte vreo cerință pentru un astfel de recurs, să vă debiteze automat Contul PayPal, contul bancar și/sau cardul de credit cu o astfel de sumă și o poate storna în Contul PayPal al cumpărătorului. Sunteți de acord în mod expres cu această debitare și autorizați PayPal să efectueze automat astfel de debitări.